Canon actualizează driverul camerei web și creează noi protocoale SRT și FreeD - cbspro

În aprilie 2022, Canon Europa a lansat un comunicat de presă în care anunță noul driver care poate fi descărcat pentru camerele robotice PTZ. Modelele CR-N300, CR-N500 și CR-X300 pot beneficia de acest driver, astfel încât videoconferințele și transmisiunile live să se desfășoare fără întreruperi. Cu noul driver instalat camerei web, te vei bucura de calitate incredibilă a imaginii 4K și de compatibilitate IP versatilă.


Pandemia a determinat o creștere semnificativă a cerințelor pentru conferințe video și live streaming. Multe instituții au cerut acces la soluții de streaming video de înaltă calitate, ușor de implementat și de folosit. Astfel, Canon lansează două noi protocoale pentru modelele CR-N300 și CR-N500: SRT și FreeD. Acestea oferă soluții simple și rentabile pentru producțiile VR și AR, precum și streaming de înaltă calitate.

Integrare perfectă și fluxuri de lucru optimizate

Driverul camerei web conectează camerele robotice Canon PTZ la orice computer compatibil cu sistemul de operare Windows. Camerele PTZ recunosc aplicații precum Microsoft Teams, Skype și Zoom, care s-au dovedit excelente pentru întâlniri hibride. Totodată, camerele se pot folosi la prelegeri live pe Panopto, cuplate cu aplicații Lecture Capture, pentru instituțiile de învățământ. 


Software-ul simplifică fluxul de lucru live, recunoscând automat orice cameră Canon PTZ din aceeași rețea ca PC-ul utilizatorului. Prin urmare, procesul de configurare va fi foarte ușor, ceea ce înseamnă că streaming-ul poate avea loc instantaneu. Maxim cinci camere pot fi utilizate simultan pentru situațiile în care sunt necesare mai multe unghiuri de filmare sau spații diferite. 


De asemenea, driverul camerei web asigură flexibilitate alături de o calitate impresionantă a imaginii. Prin intermediul unei conexiuni LAN, utilizatorii pot realiza conferințe video până la 4K 30p. Utilizând rezoluția maximă, fără restricțiile de distanță întâlnite la cablurile USB, noul driver oferă libertatea de poziționare a camerelor în locurile dorite. Cablul are o lungime de până la 100 de metri. Așadar, conexiunea LAN îl face potrivit pentru spațiile în care camera PTZ se află mai departe de computerul asociat.

Specificații tehnice driver cameră web:

  • Configurare ușoară a camerei robotice PTZ pentru platformele de streaming video
  • Detectare automată a camerei
  • Pot fi folosite maxim cinci camere robotice
  • Ieșire 4K – până la 4K 30p
  • Cablu lung prin intermediul conectivității LAN
  • Compatibil cu sistemul de operare Windows

Pentru mai multe informații despre driverul camerei web PTZ și disponibilitatea acestuia, click aici.

Două protocoale noi: SRT și FreeD

Atât CR-N500, cât și CR-N300 beneficiază de două protocoale noi ce vor permite utilizatorilor să îmbunătățească fluxul de lucru, conținutul și calitatea. Odată descărcat, protocolul FreeD trimite informațiile despre datele de poziționare ale camerei (zoom, focalizare, iris, pan-tilt) către motorul de procesare. Niciun echipament suplimentar de urmărire nu este necesar în acest demers. 


Datorită protocolului FreeD, televiziunile pot integra camerele PTZ în fluxurile de lucru AR și VR, oferind conținut „virtual” de înaltă calitate. Când lucrați cu ecran verde, la știri, vreme, sport și evenimente live, puteți combina ușor imaginile reale cu grafica computerizată.


Protocolul Secure Reliable Transport (SRT) are o reputație excelentă în domeniul streaming-ului video de la distanță. Dispune de criptare de înaltă securitate pentru date video și transmisie video fiabilă. SRT asigură stabilitate prin mecanismul de retransmisie/recuperare a pierderii pachetelor de date și livrare stabilă a videoclipurilor de înaltă calitate, cu latență scăzută. 


Monitorizând condițiile rețelei și folosind un sistem adaptabil de gestionare a bufferului, protocolul SRT este ideal în medii cu rate de biți instabile. Alături de specificațiile software NDI / HX, protocolul este utilizat pe scară largă pentru producția video remote în domeniul de radioteleviziune.


Dacă doriți să aflați mai multe informații despre protocoalele FreeD și SRT, vă rugăm să vizitați site-ul Canon Europe.

#4k#crn300#crn500#crx300#firmware#freed#ptz#srt

Lasati un comentariu

Toate comentariile sunt verificate inainte de publicare

Echipamente relevante:

Canon EOS C70 Camera Cinema (Body)Camera Body Canon C70 Cinema EOS - cbspro
Canon Canon EOS C70 Camera Cinema (Body)
Pret redus21.798,00 lei
Info Stoc
Camera Body Canon EOS R5 C - cbsproCamera Body Canon EOS R5 C - cbspro
Canon Camera Body Canon EOS R5 C
Pret redus21.698,00 lei Pret recomandat de producator25.498,00 lei
In stoc